Expozitie realizata de: Robert Marin & Nuca Studio

Intr-o critica la adresa modernitatii, sociologul german Ulrich Beck a introdus termenul “Epoca lui Si” pentru a descrie amploarea caracterului aditiv al perceptiei oamenilor asupra sinelui si lucrurilor ce le apartin. Beck considera ca actiunile membrilor societatii de astazi sunt aproape exclusiv orientate catre acumulare si ca aceasta directie este specifica epocii noastre. Aceste mutatii in felul in care percepem amprenta noastra sociala au condus la o transformare serioasa a definitiei confortului si cum spatiul arhitectural este dimensionat pentru a raspunde nevoilor utilizatorului in anumiti parametrii de confort am devenit in ultima decada martorii unei inflamari incredibile a spatiului construit la scara globala.

“La adapost” este o mica initiativa ce incearca sa ii confrunte pe vizitatorii ei cu nevoile umane de spatiu la nivel primar pentru a reactiva in fiecare observator instrumentele de baza in analiza spatiului. Felul in care constientizam relatia noastra cu limitele spatiele imediate este definitoriu in pozitionarea in lumea de azi. Conceptul contemporan de adapost, casa, spatiu personal, este rezultatul unui proces constant de extindere a intelesului lor prin incorporarea alaturi de noi standarde ergonomice si de siguranta a unei uriase cantitati de criterii comerciale inventate pentru a dilata continuu nevoia noastra aparenta de spatiu.

Expozitia este structurata pe doua segmente. Primul consista in doua suprafete care prin relatia lor de apropiere si departare genereaza spatii mai largi sau mai stramte create pentru a angaja vizitatorul intr-o experienta directa a cerintelor minime de spatiu. Al doilea segment este conceput ca un joc in care vizitatorul poate intervenii in diverse machete ce recreaza situatii de” potrivire” in spatiu a unor personaje abstracte.

Robert Marin (n. 1976) este un arhitect stabilit in Bucuresti. A absolvit Universitatea de Arhitectura Ion Mincu in 2001, an in care a infiintat si studioul de arhitectura si design Square One. In calitate de arhitect principal al studioului a fost apreciat international datorita lucrarilor sale ce au fost publicate in carti si reviste de specialitate. Printre cele mai importante distinctii pot fi mentionate premiul I-ii pentru arhitectura de interior din cadrul Bienalei de Arhitectura Bucuresti, the Henkel Art Prize si a fost finalist al Contractworld. In 2008 a infiintat biroul de arhitectura si design Nuca Studio, in cadrul caruia activeaza in prezent ca arhitect principal.

Expozitie sustinuta de:

Imagine: Robert Marin & Nuca Studio, simulare  3D a structurii expozitiei. Courtesy of the artists.

Memoria eticheteaza o mare varietate de fenomene. Iti aduci aminte cum sa joci GO dupa multi ani de inactivitate. Iti amintesti sa-ti suni parintii cu fiecare aniversare a lor. Iti amintesti maidanele pe care bateai mingea in copilarie. Iti amintesti un gust, o culoare, o traire… iti amintesti evenimentele din 1989 prin „ochelarii” unei varste si unei experiente anume. Si cu toate astea, foarte multe lucruri se intampla – cum spune Wittgenstein – atunci cand ne amintim.
Atunci cand amintirea este obtinuta pe calea mijloacelor politice, ea imbraca forma politicilor de memorie. Sau cand amintirea se intrepatrunde cu arta devenindu-i obiect, putem vorbi, in fine, de o arta a memorializarii. Toate aceste instrumentalizari lucreaza cu interpretari si reinterpretari ale unor simboluri din trecut, in vreme ce memoria, privita in ansamblul ei, nu înseamna altceva decat un proces complex in care selectia joaca un rol covarsitor. Fiind un act prin excelenta de selectie, memoria se poate raporta la sablonul celui care face selectia. Si cu toate acestea cine stabileste care elemente sunt de retinut ca memento public si care anume ar trebui eliminate si date uitarii? Ca memoria de un anumit fel si forma se poate naste din acest „laborator” fara a fi astfel intentionata de catre creator, este un alt lucru foarte posibil. Dar lucrurile pot fi atat intentionale cat si neintentionale in acelasi timp, in vreme ce anumite „memorii vernaculare” ale unor evenimente majore ar putea ramane chiar diferite de comemorarea istorica oficiala.
„Memorie si politici de memorie: instructiuni de folosire”, ca discurs al oricarui narator obisnuit cu regresiile in trecut, isi propune sa repovesteasca tuturor celor cu „tinere de minte” cum anume a gasit de cuviinta Romania post-decembrista sa-si reaminteasca istoria recenta prin cele doua canale anuntate: politic si artistic! Cu alte cuvinte, sa raspunda la cel putin doua intrebari fundamentale: ce si cum anume ne-am amintit politic despre perioada comunista? Ce si cum anume ne-am amintit artistic despre perioada comunista? Vor fi asadar explorate evocarile politice si artistice ale trecutului, ca mijloace de intemeiere post-decembrista a unor tipologii de memorie.

Marius Stan este doctor al Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti (cu o teza despre administrarea trecutului in Republica Sarba si functionarea Tribunalului Penal International pentru Fosta Iugoslavie) si cercetator in cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, calitate in care a participat la elaborarea mai multor articole si lucrari despre istoria comunismului in Romania. A publicat studii despre sistemul penitenciar, reeducarea prin tortura si represiunea comunista in Romania si coordoneaza revista internationala History of Communism in Europe. Este co-autor al volumelor I si II ale Dictionarului ofiterilor si angajatilor civili ai Directiei Generale a Penitenciarelor. Aparatul Central: 1948 – 1989, Iasi: Polirom, 2009/ 2011.
Din 2006 este membru si purtator de cuvant al miscarii civice Militia Spirituala.
Printre domeniile sale de interes se afla proiectele educationale si de memorie: http://istoriacomunismului.ro/“; http://www.memoryofnation.eu/, transformarile sociale si politice in Europa postcomunista si justitia de tranzitie.

In loc de a asambla concepte cu precizie si competenta curatoriala, ce anume ar rezulta din introducerea indoielii si ezitarii ca principii de baza ale realizarii unei expozitii? Ce tip de cunoastere poate fi dobandit dintr-o asemenea pozitie curatoriala dubitativa? Inseamna oare ca expozitia se va narui in sine sau exista cumva alte modalitati de asamblare si traire a expozitiei care pot fi atinse?

Niels Van Tomme este un curator, cercetator si critic de arta stabilit in New York. Cea mai recenta expozitie curatoriata de Van Tomme este “Where Do We Migrate To?”, inaugurata la Centrul pentru Arta, Design si Cultura Vizuala din Baltimore si care va fi itinerata la New Parsons School of Design din New York, CAC in New Orleans, si la Centrul Rubin de Arte Vizuale din El Paso. El este editor colaborator al Art Papers si publica in periodice, reviste si cataloage expozitionale internationale. Van Tomme este in prezent coeditor al cartii intitulate “ Aestheic Justice”( Justitia Estetica), care va aparea in Colectia Antennae, publicata de Valiz, Amsterdam, in 2012.

Conferinta sustinuta in cadrul expozitiei “Melancolia nu e indeajuns…”, curatoriata de Niels Van Tomme.

Imagine: Henri Cartier-Bresson, Incoronarea Regelui George VI, Londra, 1937.

Atat prin ceea ce producem, cream sau initiam, in sfera culturala sau nu, cat si prin ceea ce traim, actionam determinati de impulsuri, trecute prin filtrul analizei sau nu.
Avem motive pentru orice. Ele ne fac sa vrem sau ne opresc din drum. Incercam sa stim ce vrem.
Exista reguli in lumea artei la fel cum exista reguli in spatiul public, si chiar si in cel privat;
ezitam intre a le urma sau a le sfida.
Ce relatie avem cu resursele in momentul in care cream? De ce alegem ce am ales? Trebuie sa credem in ceva ca sa mergem inainte? Cand anume avem puterea de a sta pe loc?
Obsesia in arta e mai legitima decat obsesia in viata? Ce pastram din ce cream? Care sunt criteriile de selectie?

Va invit sa purtam o discutie impreuna, insa, daca nu va fi posibil, voi vorbi singura, si, daca vreti, ma puteti asculta. Am deprinderea si exercitiul atat din timpul locuirii cu familia, cat si din discutiile cu partenerii.

Cu prietenie,
marina

Marina Albu este un artist vizual ce lucreaza cu fotografie, performance, instalatie si video, a carei arta este plina de exuberanta si abordari ideatice, vibrante si patrunzatoare, ea mixeaza concepte si idei cu fragmente din viata si actiune. Marina Albu s-a nascut in 1984 in Constanta, lucreaza si traieste in Bucuresti, Romania.

O discutie despre o realitate aparent indepartata, despre o societate aparent inchisa si despre cum putem sa ne atribuim argumentele unei democratii autentice in conditiile esecului totalitar si al lectiilor democratice.
“The Office for Anti-Propaganda” a fost fondat in 2007 in Frankfurt. ”Biroul” produce o arhiva de filme, texte si alte materiale avand ca subiect propaganda politica. Atentia este indreptata catre Belarus deoarece modelul sau politic poate fi transferat altor țari din Europa de Est si din America Latina, țari de la care Belarus primeste suport politic. De asemenea, acest stat poate fi privit drept un exemplu remarcabil despre cum infiintezi un dictatoriat modern si cum fac fata democratiile vestice problemei. “The Office for Anti-Propaganada” este rezultatul unui proces indelungat de culegere si arhivare a materialelor propagandistice originale si a lucrarilor mai multor artisti. Lucrarea este prezentata ca o instalatie sub forma de arhiva, la care orice vizitator poate avea acces: poate sa aleaga si sa vizioneze video-urile, sa citeasca corespondenta dintre birou si autoritatile Germane, sau poate parcurge literatura ideologic-patriotica din Belarus.

Marina Naprushkina s-a nascut in 1981 in Minsk, Belarus. Lucrarile ei sunt un mix de domenii pornind de la pictura, video si instalatii menite sa dezvolte examinarea critica a puterii si structura Statului, utilizand adeseori materiale obtinute din Belarusul de astazi. O sursa bogata o reprezinta materialele propagandistice oferite de catre institutiile guvernamentale. Imaginile obtinute, fie ca se schimba rapid fie că pot fi introduse in contexte diferite cu scopul de a schimba mesajul original. Stradania artistei de a diseca structurile vizuale si lingvistice ale regimului autoritar, demonstreaza maniera in care autoritatea statala afecteaza societatea si transforma democratia intr-o iluzie a celor ce traiesc sub hegemonia persistenta a retelei de guvernamant.

Eugen Radescu (n. 1978) este politolog (specializat in relativism moral si etica politica), manager cultural, curator si teoretician. A scris pentru diferite reviste si ziare. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1, cu tema “Identity Factories” si al expozitiei “How Innocent Is That?” la Pavilion Bucuresti. A publicat cartea “How innocent is that?” la REVOLVER BOOKS, Berlin. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture si co-directorul Bucharest Biennale (impreuna cu Razvan Ion) si președinte al board-ului organizational al PAVILION UNICREDIT si Bucharest Biennale. Este profesor invitat la Universitatea Bucuresti si Universitatea Babes-Bolyai, Cluj Napoca. Locuieste si lucreaza in Bucuresti.

Imagine: Cartea de colorat “My daddy is a policeman. What is he doing at work?” a aparut ca parte a campaniei “Beware, police!” a societatii civile, impotriva violentei exercitate de politie in Belarus.

credits: office for anti-propaganda.

O discutie despre situatia politica a scenei muzicale si un mod critic de gandire a acesteia. Analizand strategii reprezentationale, dialogul va explora subiecte precum natura si statusul muzicii independente, rasism si sexism in piata muzicala si maketing-ul artistilor de culoare, motivati politic.

Formata in 2008, trupa londoneza NEUROTIC MASS MOVEMENT este un parteneriat muzical intre Yin Neurotic (voce & synth) si David Neurotic (quitar). Impreuna, ei au gasit o abordare emotional-intuitiva a muzicii realizand un sunet unic. Vocea intensa si sunetul dramatic al chitarii balanseaza stilistic intre muzica electro si avant-rock, intre atmosfere eterice si ritmuri abrazive. Intrebat recent intr-un interviu care sunt influentele muzicii sale, David Neurotic a raspuns: “sunt multe influente dar Tristan Tzara, Le tonneau de la haine (Charles Baudelaire) si Scooby Doo imi vin acum in minte”
NEUROTIC MASS MOVEMENT au inceput inregistrarea primului lor EP, TYRANNY OF GRAVITY, in studioul din Berlin al lui Sebastian Lee Philipp, compozitor si producator, membru al trupei Noblesse Oblige, EP planuit sa apara la inceputul lui 2012.

Andrei Craciun este manager cultural, studiaza antropologie la Universitatea Bucuresti. A curatoriat recent proeictele “Destroying Public Harmony” la Muzeul Brukhental si “Utopia of Exotic” la PAVILION UNICREDIT. Din 2008 a fost numit coordonator al PAVILION UNICREDIT. Traieste si lucreaza in Bucuresti.

Programul complet al evenimentelor:

Miercuri 5 Octombrie, 19.00
NEUROTIC MASS MOVEMENT in dialog cu Andrei Craciun

Joi 6 octombrie, 22.00
Neurotic Mass Movement, concert live in Control Club.
Urmat de PAVILION HIPSTER PARTY powered by PAVILION journal & Vice magazine.

Eveniment realizat In colaborare cu    si Control Club.
Multumiri Codrin Magirescu/OneDay

Evenimentul pe FB: http://www.facebook.com/event.php?eid=250241651679075

Dialogul va incerca sa stabileasca cat de mult poate decadea scena culturala nationala si incearca sa puncteze cele mai importante ratari ale ultimilor ani.

Andreea Grecu si Razvan Ion sunt profesori la Universitatea Bucuresti. Andreea Grecu a fost director al Administratiei Fondului Cultural National si este manager cultural. Razvan Ion este co-editor al Pavilion – journal for politics and culture.

Imagine: Cladirea Pavilion UnCredit.