Totul e fugă, dinspre sau înspre. Suntem undeva și vrem să fim în altă parte. Nu ne convine asta, nu ne convine asta, nu ne convine cealaltă. Ne e frică de ce e și de unde va duce, unde vom fi conduși de prezent. Artistul evadează mai mult, își crează singur lumile și scările de evacuare. ”Acolo unde se ocupă spațiu nu poate fi concentrare și acolo unde e concentrare nu poate fi disipare pe mari suprafețe” sau așa ceva, spunea Octav care cita dintr-un filosof – sau cel puțin așa am înțeles eu.
Să ne inspectăm mărginirea (și fugile de limite în afara a ce suntem)!
Să vedem ce rămîne după ce dăm la o parte toate alergăturile și tot joggingul!
Vă aștept de la balcon, să o facem împreună timp de o jumătate de oră!
La 22.00 fix.
Cu drag,
Marina.
 

 
Cel mai bun jucător va primi o serie de cărți extrase din PAVILION RESOURCE ROOM.
Toți participanții vor primi câte un exemplar din gazeta Reforma, din revista Pavilion #15 și un shopping bag Bucharest Biennale.
Locurile disponibile sunt limitate, înscrierile au loc până la ora 22.00.
 

 
Frumoasa terasă va fi deschisă până în zori. Music mix by PAVILION & REFORMA team.
Nu comercializăm băuturi, dar fiecare este liber să își aducă propria băutură.
 
Pentru detalii despre program, hartă și alte spații: www.noapteagaleriilor.ro
 
Imagine: Nicolae Constantin Tănase, “Blu”, scurt-metraj, 21 min., 2009.  

 
 
 
Problematica Holocaustului este un spațiu teoretic de reflecție presărat cu numeroase lacune și zone de incertitudine. Incertitudinea pornește de la referentul concret al evenimentului istoric, nu în ceea ce privește facticitatea lui (“dacă sau nu s-a întâmplat”), ci referitor la modul în care acesta poate fi integrat într-un sistem cognitiv mai larg. Ideea însăși a unui sens unitar asumat evenimentului istoric suferă permutări: ceea ce reprezenta un mecanism ușor de intuit al procesului cunoașterii – o informație care parcurge traseul clasic de la emițător la receptor, supusă travaliului integrării într-un anumit sistem de gândire – este deturnat înspre trasee alternative de interpretare. Mai mult decât atât, tentativa asimilării subiectului la nivel de cunoaștere se lovește de necesitatea unei reconfigurări continue a raporturilor dintre concepte.

Astfel, spațiul teoretic descris de subiect este unul aflat în permanentă mișcare și instabil, iar performarea la nivel analitic și discursiv a anumitor întrebări cheie devine mai importantă decât urmărirea unor răspunsuri revelatoare. Ceea ce reprezintă poate o caracteristică fundamentală a modernității, se regăsește în fiecare secvență conceptuală a analizei Holocaustului: dimensiunea profund dialectică, pendulatorie și tranzacțională a modului în care subiectul se plasează în intimitatea raporturilor dintre prezent și trecut, dintre experiență trăită, istorie și imaginar, dintre interiorul și exteriorul experienței traumei, cu efecte inclusiv asupra practicilor artistice referitoare la subiect. Acest eveniment discursiv se va concentra pe practicile artistice care pornesc de la tematica Holocaustului și se extind asupra altor problematici ale istoriei recente.

Ștefan Sava (n. 1982) trăiește și lucrează în București, România. A terminat un Master la Foto-Video în cadrul Universității Naționale de Artă București și este în prezent înscris la doctorat la aceeași universitate. Proiectele sale, combinând fotografie, video, performance și obiect, se dezvoltă în timp îndelungat, în jurul unor teme de reflecție și de cercetare teoretică. Este profund interesat de istoria recentă și de modul în care ea poate fi reactivată în prezent, în plan vizual, într-o manieră analitică. Printre expozițiile la care a participat: Din spatele scenei, Salonul de proiecte, București (2012); Fața dinăuntru a peretelui, Galeria Ivan, București (2012); Aici și atunci, Club Electroputere Craiova (2011); Atoms and Void, Galeria Posibilă, București (2010). Ștefan Sava face parte din expoziția curentă la Pavilion, “Common Nostalgia”, curatoriată de Eugen Rădescu. A fost selectat pentru expoziția de grup Europe/South East. Recorded Memories care se va deschide pe 24 mai la Muzeul de Fotografie Braunschweig, în colaborare cu Universitatea de Artă din Braunschweig și cu Institutele Goethe din regiune.

Imagine: video-still din video-ul “Lada de lemn/The wooden box” – Ștefan Sava, 2010, courtesy of the artist

www.stefansava.ro

În strânsă legatură cu tradiția, gândurile se mulează pe cultură. Rezultatul este o minte cu imagistică inoculată, ce-și formează viziunea asupra lumii printr-o percepție coruptă. Așa ajungi să judeci. Eu unul mă confrunt periodic cu astfel de prejudecăți când în locurile publice aud frecvent “Uite-l pe Iisus” sau ” Faceți loc lui Iisus să treacă”. Și asta doar pentru că am barbă. Ba chiar o dată era să iau bătaie în plină zi, când niște tipi m-au abordat cu un disprețuitor: “băi tu nu ai lamă să te bărbierești?” – și n-aș fi scăpat dacă n-aveam inspirația să zic ca sunt preot. Dar chiar așa? Ei nu știu că mai sunt și filozofi, scriitori, artiști, hipsteri cu barbă? Încă de când ne naștem societatea ne inoculează imagini perimate, energii impersonale pe baza cărora ne construim universul ce are să vină. Deliberat sau nu, noi ni le însușim. Nu avem cum să ne opunem influenței gândului. Pentru că el este energie, iar noi apă. Și cea mai bună metodă de disimulare a gândului este adăpostirea într-o gazdă, o specie purtătoare de apă.

În consecință gândurile noastre întotdeauna vor fi atrase de situațiile care ne oferă echivalentul imaginii inoculate în mințile noastre. Poate și de aceea m-am (re)găsit deseori în postura în care să relaționez cu diverse texte prezente în imaginile motivaționale postate pe Facebook. N-am putut să nu observ similitudinea pozelor postate dinăuntrul conștiinței colective, așa că am început să le colectez. Așa am observat că vedem ce vrem noi să vedem, astfel încât mintea să îndeplinească gândul inoculat deja. Asta înseamnă că avem un destin în care suntem înscriși, din care ne survin gândurile. Iar singurul lucru ce ne rămâne nouă de făcut, e să le acceptăm. Nu să trăim energiile altora, disimulate în visele noastre, nici să devenim ceea nu suntem. Ne construim visele în funcție de ce învățăm, vedem sau auzim de la alții. Nu acceptăm că atunci când nu ne iese ceva e pentru că n-am făcut-o în viitor. Ne opunem la ce vine, ce ni se arată, pentru că percepem totul din perspectiva altora. Nu ne ascultăm gândurile și dăm curs rațiunii, întrebându-ne apoi de ce ne simțim nefericiți când nu luăm decizia cuvenită. Asta-i nefericirea: îndepărtarea noastră de viitorul deja întâmplat.

Dragostea poate fi doar atunci când gândul stă în loc, pentru că tot ce el construieşte se află în zgomotul timpului. El trebuie să fie static pentru ca dragostea să poată fi. Ea este întotdeauna acum, iar gândul nu. Gândul, fiind întotdeauna vechi, nu poate atinge niciodată dragostea, care e de fiecare dată nouă.

Dan Raul Pintea s-a născut la Sibiu în 1981. În 2004 a absolvit Facultatea de Arte Plastice, departamentul de Grafică al Universităţii de Arte şi Design, Cluj Napoca, unde și-a susținut şi masteratul în 2006. A lucrat un an în cadrul Universităţii ca şi tehnician serigraf, dar văzând că nu-şi poate dezvolta propriile proiecte s-a intors în Sibiu, pentru a-şi putea prioritiza gândurile. Devenind conştient de puterea lor, a devenit interesat să le exprime prin mijloace vizuale cât mai directe şi eficiente. Per ansamblu abordările sale artistice sunt mai degrabă atipice, dar în acelaşi timp reflectă situaţia inoculării în cultură şi societate. Începând cu 2007 a expus în galerii precum Ivan Gallery (RO), Galeria 26 (RO), Anca Poterasu Gallery (RO), Victoria Art Center (RO), Sala Dalles (RO), Trypthycon (GER), Visual Kontakt (GER), Program Gallery (POL). În prezent este reprezentat de Anca Potersau Gallery, alături de care – în 2011 a participat la Preview Art Fair din Berlin.

Dan Raul Pintea este participant în expoziția “Common Nostalgia”, curatoriată de Eugen Rădescu.

Imagine: printscreen din “Shiny Fay Of Sorrow” Volkova Sisters (music video)

PAVILION –  centrul pentru artă și cultură contemporană, se va redeschide într-o nouă locație în data de 4 aprilie 2013, orele 19.00. Deschiderea va coincide cu prima zi a noii expoziții “Common Nostalgia”, curatoriată de Eugen Rădescu. Mai multe detalii în curând.

Organizația noastră, care a generat cele trei instrumente de gândire critică: PAVILION – journal for politics and culture, BUCHAREST BIENNALE – Bucharest Biennial for Contemporary Art și PAVILION UNICREDIT – center for contemporary art and culture, împlinește 13 ani de existență.

UniCredit Țiriac Bank au fost suficient de generoși în a ne oferi un nou spațiu în Str. C.A. Rossetti nr. 36. Termenul scurt în care trebuie să eliberăm spațiul actual, din Șos. Nicloae Titulescu nr. 1, ne pune în situația de a reduce durata expoziției prezente, urmând ca aceasta să se încheie în data de 15 decembrie 2012.

Reamenajarea noului spațiu va dura o perioadă nedeterminată, programul centrului fiind suspendat temporar. Vom reveni cu detalii despre noul program și inaugurarea noului spațiu.

Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați susținut în ultimii ani. Rămâneți aproape de noi!

 
 
Inventând readymade-ul, Marcel Duchamp a îmbogățit arta modernă cu o nouă idee; mai mult decât atât, el a transformat în mod radical înțelesul artei. Despre obiectul cel mai banal se poate spune, în anumite condiții, că este “artă”; ceea ce înseamnă că limita dintre arta și non-artă devine problematică. Dar acest lucru nu înseamnă că nu ne putem întreba dacă un obiect care ne este prezentat drept artă este pe bună dreptate numit astfel. Aceasta este și problematica propusă de Thierry de Duve într-o carte deja celebră – “Kant după Duchamp”. Acest autor arată că judecata (estetică) “acest obiect este artă” ia locul judecății estetice tradiționale “acest lucru este frumos” – punând astfel în evidență necesitatea de a modifica teoria kantiană a judecății estetice, și arătând totodată pertinența problematicii kantiene în teoria contemporană a artei: pretenția de universalitate a judecății estetice este păstrată, precum și caracterul indemonstrabil al judecății respective. Această problematică este, pentru de Duve, inerentă artei moderne ca atare, în măsura în care prin ea se exprimă, într-un sens pe care îl vom preciza, substanța însăși a modernității.

“Condiția post-modernă” nu modifică în mod radical această constatare: fie că am ieșit din modernitate, fie că ne hrănim în continuare din proiectul ei, formularea reînnoită a judecății estetice aduce la 
îndeplinire mișcarea modernității. Dar a cărei modernități? O analiză aprofundată a raportului dintre artă (modernă) și modernitate ne va permite să nuanțăm poziția lui de Duve și să ne întrebăm dacă situația artei moderne nu este cumva și mai complicată.

Ștefan Vianu s-a născut la București în 1963. A studiat teologia și filosofia la Universitatea din Geneva, unde și-a susținut doctoratul în 2001. A lucrat din 2001 până în 2005 la Institutul de Filosofie al Academiei Române. În prezent predă filosofia culturii și estetică la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu” din București. În cadrul cursului despre spațiul public abordează problema legăturii artei contemporane cu orașul. A participat la diverse conferințe și ateliere despre arta contemporană. I-au apărut studii în volumele “ACUM” (Artă, Comunități urbane, Mobilizare) publicate la Editura Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” și o serie de articole în reviste culturale. Un articol despre avangarda europeană va apărea în numărul 6 al revistei ARHITECTURA.