DACĂ NU NOI, CINE? Fiind aici, în era confuziei
09 octombrie 2014 – 16 noiembrie 2014
EXPOZIȚIE
DESCHIDERE: Joi, 9 octombrie 2014, 19.00

Curatoriată de PAVILION – journal for politics of culture
O expoziție realizată cu extrase din arhiva PAVILION, BUCHAREST BIENNALE, FREE ACADEMY, REFORMA, BUCHAREST FILM BIENNALE, PAVILION RESOURCE ROOM

19.00 – 21.00
@PAVILION
str. C.A. Rosetti nr. 36 (intersecția cu str. Jean Louis Calderon)

22.00 Petrecere de aniversare a 15 ani de activitate PAVILION
@CLUB CONTROL
Str. Constantin Mille nr. 4

PAVILION – proiectul început în 1999 care a generat întreaga activitate a organizației (BUCHAREST BIENNALE, FREE ACADEMY, REFORMA, BUCHAREST FILM BIENNALE, PAVILION – centru pentru artă și cultură contemporană), este o aluzie la structura temporară a artei contemporane.

WHO IF NOT WE? / DACĂ NU NOI, CINE? vorbește despre 15 ani de rezistență în câmpul artistic local, românesc, despre subterfugiile luptei cu haosul birocratic, despre crearea de potențialități în zona artei contemporane românești, despre plasare în câmpul social-politic local, despre crearea de noi perspective și direcții de acțiune imediată; este o expoziție care marchează 15 ani de existență și rezistență prin critică și creare de pârghii de acces la cultură. Gândirea critică înseamnă a înțelege, a percepe critic, sau argumentativ din poziția voastră. Poziția voastră – poziționarea voastră – înseamnă analiza spațiului social, politic și economic unde evoluezi. Pentru o țară ”post”- (comunistă, conceptuală, modernă) este important să înțelegi istoria sa, să o critici – în sens pozitiv sau negativ. Istoria acestui tip de habitat se află la baza definirii și delimitării terminologice a spațiului, și de asemenea i-a structurat misiunea: abordarea critică a imediatului.

De obicei, un pavilion este o construcție temporară, ceva între o casă și un cort, având un scop specific și temporar. Cea mai bună calitate a sa este funcționalitatea, poate fi instalată și dezinstalată cu ușurință, poate fi mutată rapid dintr-un loc în altul, dar are potențialul să marcheze un spațiu anume, în interiorul sau în afara pavilionului. Este o structură temporară, la fel cum revista Pavilion este o platformă temporară, pentru politica, arta și cultura contemporană.

Conceptul temporar al pavilionului se încadrează perfect în conceptul (re-)prezentării culturii de azi. Arta și cultura sunt dinamice, temporare, deseori în transformare, mișcându-se nu doar în spate, în față, la stânga, la dreapta, dar și în orice altă direcție. E nevoie de o structură temporară pentru a analiza cultura contemporană – trebuie să fii rapid și dinamic, e nevoie de un mediu care este temporar precum domeniul pe care îl reprezintă, dar totuși să rămână solid. De aceea, o structură precum pavilionul poate fi utilă.

“Fiind aici”-ul ne plasează într-un context social specific, într-o mobilitate, teritorialitate și între granițe aparte unde metaforele globalizării legate de dispariția acestor granițe presupune ca oamenii, capitalurile și bunurile să beneficieze de libertate de mișcare, ducând la crearea unor rețele de mobilitate ce conduc spre progres cultural iar actul cultural devine un obiect de recreere, divertisment, sau dezvoltare personală prin loisir, și aceasta este o realitate omniprezentă în societatea contemporană. Azi, este afirmat destul de des, că o asemenea concepție despre cultură ar fi exprimată liber, ca un element abstract, prin unitate-în-diversitate, prin universalitate-prin-diferență și nici nu ar fi departe de adevăr.

Gilles Deleuze și Felix Guattari (“Milles Plateaux”, 1980) explică potențialitatea rizomică, vorbind despre cum un rizom este un fel de celulă stem care face trimiteri laterale în orice direcție, fără a avea o structură dihotomică, dar având o structură pluralistică. Un rizom este o structură temporară, atât încât se poate întinde din orice punct, către orice punct în sau în afara rizomului, are posibilitatea de a crește boboci și de asemenea are posibilitatea de a mortifica bobocii vechi – o structură care este necesară pentru o revistă, în ziua de azi – temporară și mergând/mișcându-se în orice direcție posibilă. Numai această structură temporară, structura rizomului, ne permite să intervenim în “societatea spectacolului”, a analiza exact probleme recente și structurile lor de putere și în cele din urmă a întoarce invers spectacolul, la 180 de grade. Avem posibilitatea de a regândi procesele și a le redirecționa.

Pe lângă așteptările critice ale PAVILION, încercăm să antreprenoriem un alt tip de gândire critică: critica persoanei (id est ”persona”), a individului, critica oricui despre și din partea oricui, incluzând și autocritica. Propunem acest angajament pentru ca toți să ne putem implica – chiar și superficial sau vulgar – în existența societății noastre.

Totuși, funcția de bază a tuturor instrumentelor noastre va rămâne concretizarea.

P.S. Ideea titlului și conceptului expoziției a fost inspirată de textele: Zsolt Petrányi, “Chaos: The age of confusion”, reader of Bucharest Biennale 2, în Pavilion #9; Jan-Erik Lundström, “Being here. Mapping the contemporary”, reader of Bucharest Biennale 3, vol. 1: text book în Pavilion #12; Anne Barlow, “Tactics for the here and now”, reader of Bucharest Biennale 5, în Pavilion #16; Felix Vogel, “Handlung. On Producing Possibilities”, reader of Bucharest Biennale 4, în Pavilion #15.

Adrian-Octavian Dohotaru: Antropologie performativă. Cazul ghetoului Pata Rât într-un context neoliberal
BUCHAREST BIENNALE 7 LECTURE SERIES
Joi, 16 octombrie 2014, 19.00
LECTURE @ Pavilion

Prelegerea se concentrează asupra unei tehnici denumite antropologie peerformativă, care este de fapt o subdiviziune şi o formă de expresie a antropologiei angajate, implicând activism cetăţenesc, cercetare participativă şi performance stradal. Această tehnică este utilizată de universitari, locuitori din Pata Rât şi activişti din Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice (gLOC). gLOC este un grup informal care încearcă să atragă atenţia asupra proceselor sociale şi economice care au condus la ghetoizarea Pata Rât-ului, din vecinătatea gropii de gunoi a Clujului, şi care sprijină împuternicirea locuitorilor din Pata Rât în a-şi reclama cetăţenia şi drepturile. Tehnica antropologiei performative a apărut după protestele stradale care au urmat evacuării forţate a aproape 300 de locuitori de pe str. Coastei la 17 decembrie 2010.

Antropologia performativă abordează metode contraculturale ale anilor 1960, noţiunea spect-actorului a lui Augusto Boal (din volumul Teatrul oprimaţilor), conceptele situaţioniste ale deturnării şi derivei şi practicile de avangardă ale curentului Arte Povera. Mixul de metode este utilizat pentru a crea experienţe ale contradicţiei (intensificate de eforturi artistice) care dezvăluie inechităţi sociale adânc înrădăcinate ale unei epoci neoliberale. În comparaţie cu un discurs academic linear, tehnica aceasta exprimă mai concis şi mai surpinzător agende sociale şi politice şi potenţează cercetări participative, proiecte artistice ori civice.

Detalii despre tehnica antropologiei performative pot fi găsite aici:

http://sparex-ro.eu/wp-content/uploads/ESEU-PERFORMANCE-SPAREX_AD.pdf

 Adrian-Octavian Dohotaru este activist şi cercetător care lucrează în prezent la Centrul Raţiu pentru Democraţie.